Primele imagini cu Adi Popa în tricoul CSA Steaua. Atacantul va purta numărul 88

Adi Popa a semnat un contract cu CSA Steaua, la câteva luni după ce a infirmat zvonurile privind cărora ar fi aproape de gruparea din Ghencea.

Atacantul a fost prezentat oficial la Steaua, unde va purta tricoul cu numărul 88.

“Nu știu dacă e o lovitură pentru Steaua sau pentru FCSB, eu nu mă gândesc la chestii de-astea. Orice explicație ar complica și mai mult treaba, timpul le va așeza pe toate”, a declarat Adi Popa pentru ProSport.

Cel mai recent, Adi Popa a jucat pentru Academica Clinceni, echipă de care s-a despărțit în această vară.

“Au fost mai mulți factori. Am revenit la FCSB și m-a tras foarte mult în jos pandemia și situația prin care am trecut acolo. Mi-am dorit foarte mult să merg din nou afară. Nu am găsit ceva care să merite ca salariu și condiții. Am preferat să rămân în țară. Între timp, am și dezvoltat un business foarte important în București și trebuia să rămân acasă. De aceea am ales să joc și la Voluntari și Clinceni.

Eu m-am antrenat de la 1 iulie cu ei. Am avut mai multe discuții cu domnul Oprița, cu domnul Bogdan Marinescu, managerul de la secția de fotbal, și mi-au spus: ‘Măi, dacă nu găsești ceva convenabil, nouă ne-ar conveni’. N-a fost o negociere grea, în cinci minute le-am zis”, a explicat Adi Popa, la DigiSport.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -