Laurențiu Cazan: “Dacă n-aș fi fost muzician, aș fi fost un sportiv de performanță”

Cunoscutul muzician Laurențiu Cazan a fost invitatul realizastorului Răzvan Toma, în emisiunea Trafic Sport, într-un dialog savuros despre muzică, sport și viață.

Laurențiu Cazan a vorbit despre dragostea sa despre sport, mărturisind că dacă nu ar fi făcut muzică, ar fi fost sportiv de perfomanță, asemenea tatălui său. De asemenea, cântărețul a dezvăluit că este mare fan Novak Djokovic și Lionel Messi, pe care îi urmărește atât pe teren, dar și în viața de din afara lui, fiind fascinat de mesajele acestora.

“Dacă n-aș fi fost muzician, aș fi fost un sportiv de performanță, pentru că tatăl meu a făcut sport de performanță, când era tânăr. El a făcut armata 4 ani la Marină și era un înotător desăvârșit și stiu că a luat premiul 1 sau 2 pe țară la aruncarea greutății. Cum ziceam, a fost și înotător foarte bun, am fost martor când a salvat mai multe vieți la mare și de aici eu am preluat. Sigur, n-am putut niciodată să-l ajung în performanțe, el era talentat și la desen, și la muzică. Deci poate dacă nu făceam muzică, făceam sport sau desen sau arhitectură, lucruri din astea tot legate de creativitate.

Tu nu vezi că și muzica cere niște calități, niște aptitudini sportive, că alergi pe scenă, trebuie să ai rezistență și mental, la fel ca cei care joacă tenis, antrenamentul mental acolo este extraordinar. L-am văzut pe Djokovic, parcă aș fi câștigat eu, vă spun, fără să exagerez, atunci când n-am timp să văd în direct sau și dacă aș avea, tot fac lucrul ăsta, stau ore întregi și îmi pun din nou și din nou tot felul de filmări și interviuri cu ei, cu ăștia mari. Vorbim de Djokovic, de Messi, îmi dau doctoratul în interviurile celor 2. Îmi place cum vorbesc, de vorbesc și ce mesaje au ei, pe lângă ceea ce sunt ei”, a declarat Laurențiu Cazan.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -