Gabriel Toncean, vicepreședintele ANS, despre Jocurile Paralimpice: “Acești bravi eroi au nevoie de o mai mare susținere la noi în țară”

Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, a fost invitatul zilei la Liga de Weekend cu Daniel Nazare.

Toncean a fost prezent la ediția de anul acesta a Jocurilor Paralimpice și a povestit experiența pe care a avut-o la Paris, unde delegația României a obținut 2 medalii: una de aur prin Florin-Alexandru Bologa la judo pentru nevăzători, cat. 73 kg (J1), și una de bronz prin Camelia Ciripan în proba de simplu feminin la para tenis de masă (WS6).

“Acești bravi eroi, că nu pot să-i numesc altfel, au nevoie de o mai mare susținere la noi în țară. Ei reprezintă un spirit pentru persoanele cu dizabilități și atunci cred că ar trebui să investim mai mult în infrastructura și în bugetele lor.

Sigur, dacă vom avea o mai mare apreciere a impactului acestor atleți în societate, lucrurile ar sta cu totul altcumva. Noi trebuie să le asigurăm resursele necesare pentru a face sport, fie că e de performanță sau pentru toți. Cât timp vor avea baze, și rezultatele vor fi altele pentru România. Dar fără investiții nu vom putea face acest lucru. Țin să-i felicit pe cei din echipa României și pe cei care au contribuit la Jocurile Paralimpice, a fost o întreagă aventură frumoasă și o sursă de inspirație.

Cred că ar fi mai ușor traseul și traiectoria să identificăm acești sportivi prin implementarea unor strategii de aducere spre federațiile sportive. Cât timp am fost președintele FR de Culturism și Fitness am introsus această categorie, a persoanelor cu dizabilități. Am avut un succes extraordinar, la nivelul de a câștiga campionatul mondial”, a declarat Gabriel Toncean.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -