FCSB a obținut o victorie importantă, duminică seară, pe Arena Națională, în fața Oțelului Galați, scor 1-0, în etapa a 11-a din Superligă. Campioana României a pus capăt unei serii negative de opt meciuri fără succes în campionat (trei remize și cinci înfrângeri), grație golului marcat de Florin Tănase în minutul 48, din penalty. Lovitura de pedeapsă a fost acordată după ce portarul Cosmin Dur-Bozoancă l-a faultat în careu pe Juri Cisotti, fost jucător al Oțelului.
FCSB a avut șansa să își majoreze avantajul, dar a ratat ocazii clare: Daniel Bîrligea (61) a scăpat singur cu portarul, Alexandru Stoian (76, 84) a fost de două ori față în față cu Dur-Bozoancă, iar David Miculescu a trimis în bară în prelungiri (90+4).
În minutul 85, echipa bucureșteană a primit un al doilea penalty, pentru un presupus henț comis de Conrado, însă decizia a fost anulată după consultarea sistemului VAR.