Dorinel Munteanu știe de ce FCSB are continuitate în cupele europene: “Au învățat mult din fotbalul modern”

Dorinel Munteanu a recunoscut că nu-l surprinde parcursul FCSB-ului din actualul sezon din UEFA Europa League. Formația roș-albastră a învins PAOK cu 2-1, în deplasare, și visează la calificarea în optimile Europa League. Manșa retur va fi joia viitoare, pe Arena Națională.

În direct la emisiunea „Execuții matinale”, fostul jucător din Ghencea a explicat de ce campioana României este singura echipă din fotbalul nostru care a avut continuitate în cupele europene în ultimii ani.

Munteanu este de părere că oamenii-cheie din cadrul clubului au știut cum să se adapteze la fotbalul modern. În plus, lotul numeros și valoros i-a ajutat pe roș-albaștri să performeze atât pe plan intern, cât și extern:

“Mi-a plăcut ce am văzut. A fost un meci foarte bun. Un meci în care FCSB a știut ce vrea. La începutul jocului, PAOK a fost ușor superioară, cu câteva ocazii mai clare. Apoi, după ce s-a rupt echilibrul numeric, FCSB a controlat jocul. Mai mult decât atât, a făcut schimbări cât să câștige jocul.

FCSB a avut continuitate în cupele europene în ultimii ani. A fost și CFR pe lângă FCSB, dar FCSB a avut continuitate. Au o istorie, îi ajută foarte mult. Au o echipă foarte bună, un lot valoros care le permite să gestioneze și meciurile din campionat și cele din cupele europene. Nu mă surprinde deloc parcursul FCSB-ului.

Cei care conduc destinele clubului au înțeles multe lucruri din fotbalul modern, în special în ultimii 2-3 ani. Adică mai puțină vorbă și mai multă atenție la detaliile mici. Adică la împărțirea jocurilor din campionat și cupele europene, la concentrarea din teren și tot ce fac ei în aceste jocuri. Merg pe două fronturi foarte puternice, la un nivel foarte înalt. Au învățat din trecut.”, a declarat Dorinel Munteanu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -