Daniel Pancu are mare încredere că România va trece de grupe la EURO. Selecționerul naționalei U21 a lăudat echipa lui Edi Iordănescu după victoria categorică în fața Ucrainei, scor 3-0, în special la capitolul organizării în teren.
Pancu consideră că partida de sâmbătă, cu Belgia, va fi mai complicată, însă mizează pe faptul că tricolorii vor profita de defensiva de multe ori instabilă a adversarului.
“Nu mă așteptam ca Ucraina să n-aibă ocazii cu noi. Puteam juca meciul ăsta fără portar. A fost o evoluție atât de solidă și atât de bine organizată a fost echipa încât nu le-am dat nicio șansă. Ucrainenii au avut vreo două șuturi, în rest nimic. Au dat dovadă de amatorism.
Jocul României a fost perfect. Am arătat bine și fizic. Eu cred că vom face între 4 și 6 puncte în grupă. Meciul de sâmbătă va fi mult mai greu. Jucăm cu Belgia, o echipă din seria favoritelor, cu toate că și ei au mari probleme în apărare. În următoarele două meciuri, Edi se va lupta pe bancă cu doi italieni. Apoi, în optimi, probabil va urma Olanda sau Franța”, a spus Daniel Pancu, la Sport Total FM.
Daniel Pancu a vorbit și despre naționala U21 pe care încearcă să o califice la Campionatul European din 2025:
“Suntem bine. Ce mi-am propus de la început, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am realizat. În primul rând, o echipă care să marcheze goluri. Pentru că veneam după un an în care naționala U21 marcase un singur gol. Într-adevăr, cu adversari foarte grei. Era un lucru care mă nemulțumea.
Iar acum suntem singura echipă din grupă care a marcat în toate meciurile. Asta mi-am propus, asta s-a întâmplat până acum. Sperăm că va fi așa în continuare. O să jucăm prin septembrie și octombrie, după o pauză lungă. Se vor schimba multe lucruri, eu sper să se schimbe în bine. Avem nevoie de minim 7 puncte ca să fim siguri de locul 2 în grupă.”, a mai declarat Pancu.
Ascultă aici interviul integral: