Daniel Isăilă: “Suntem la ani lumină. Acum banul vorbește și din cauza asta suferim la nivel de club în competițiile europene”

Daniel Isăilă așteaptă o nouă provocare din zona arabă și spune că, deși au existat discuții cu echipe din România, preferă să rămână în Golf, pentru că familia sa se află în Abu Dhabi, unde fiicele sale urmează o școală în limba engleză.

Tehnicianul nu a dat detalii cu privire la numele echipelor din Superligă cu care a fost în discuții, deși au existat zvonuri că Universitatea Craiova a fost interesată de serviciile acestuia.

“Discuții sunt în fiecare zi, acum important e să apară un proiect care să fie avantajos și pentru mine și pentru club. Discuții sunt întotdeauna, și din Emirate, și din România, au fost mai mult tatonări, unele n-au fost concrete, la altele n-am ajuns la un numitor comun, fie că n-am fost eu mulțumit, fie că clubul n-a putut să-mi îndeplinească doleanțele și așa mai departe.

Când ești antrenor, mai ales când ești liber, trebuie să fii deschis cu orice discuție, inclusiv în campionatul nostru, am spus că n-am să spun nu atunci când voi simți că va fi ceva care să mă atragă și să merite. Nu pot să dau detalii, nu e corect, nu comentez pentru că nu-mi place.

Când am fost în vacanță în România m-au căutat echipe, atunci am spus că am niște probleme personale, cu familia, vreau să continui o anumită perioadă aici, pentru că fetele sunt aici la școală, n-am vrut să le zăpăcesc. Au fost 2 ani la o școală în Abu Dhabi, ar trebui să recupereze pentru că sistemul de învățământ e total diferit și le-aș fi dat peste cap. A fost un mare efort din partea lor să le conving să vină aici și să învețe în engleză, le-a prins bine”, a declarat Isăilă.

Isăilă a vorbit și despre sumele astronomice care se investesc în Arabia Saudită și a declarat că România se află la “ani lumină” de Emiratele Arabe Unite.

“Sunt tentante sumele, dar depinde și la ce echipă te duci. Că poți să-ți atârni o piatră de moară de gât, să te gândești la bani și după 2-3 etape poți să pleci la fel cum ai venit. Nu e chiar atât de simplu. E adevărat că e o emulație și un entuziasm fantastic ce s-a întâmplat acolo, e incredibil la ce nivel au ajuns. Pe mine nu mă miră, am fost acum 5 ani când am plecat și am văzut cum se investește și cum sunt preocupați să dezvolte. E adevărat că au și potențial financiar, că fără asta… Aici se face diferența. Cine are un buget stabil, o infrastructură ca lumea, poate să facă față și să facă performanță. N-ai, nu ai ce să cauți, acum banul vorbește.

Și din cauza asta suferim la nivel de club în competițiile europene, tot mai greu să ai acces la masa bogaților, altă mâncare de pește. Avem probleme cu echipele din țările cu care înainte ne puneam problema scorului, acum n-ai nicio certitudine că le elimini. Drept dovadă că n-avem nicio echipă și vorbim de Conference League.

E o diferență mare, imensă. În Arabia Saudită cum sunt dispuși acum, cu strictețea lor, cu reguli, cu religie, acum sunt mult mai deschiși, au investit enorm în oameni calificați, antrenori de top, jucători de top, terenuri, baze sportive. La fel și aici în Emirate. Toate echipele au teren de antrenament ca cele de joc, în condițiile în care avem 50-60 de grade la nivelul solului și nu se mai strică, cum naiba pot să-l întrețină.

La noi stadioanele se fac ca și drumurile, după câteva luni intri să repari. Lucru de mântuială, autostrăzile sunt aici la 60 de grade, nu se trică, suntem la ani lumină, din toate punctele de vedere, sănătate, educație, organizare, tot”, a delcarat Isăilă.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -