“Telenovela” transferului lui Daniel Bîrligea s-a încheiat! Atacantul de 24 de ani a semnat cu FCSB.
Curtat și de Rapid, precum și de alte echipe din străinătate, internaționalul român a ales, în cele din urmă, să meargă la campioana en-titre din SuperLiga.
Două milioane de euro i-a plătit FCSB lui CFR Cluj pentru Bîrligea. La formația roș-albastră, atacantul va încasa un salariu de 25.000 de euro pe lună.
Daniel Bîrligea a fost prezentat astăzi la FCSB, după ce a avut “70 de apeluri” în noaptea precedentă:
„Sunt foarte fericit că sunt aici. Am fost foarte bine primit. Sunt pregătit pentru luptă. Sincer, de la ora 3 noaptea și până la ora 10, cred că am avut 70 de apeluri. La un moment dat i-am spus agentului să rezolve el, că eu vreau să mă odihnesc. Ai nevoie de încredere ca să faci rezultate. Am primit încredere și vreau să răsplătesc cu fapte. Aveam apeluri peste apeluri, dar eram fericit că voi face un pas în față.
Tot ce a ieșit în presă e adevărat, au fost și ofertele din Rusia. Ne pregătim pentru meciurile mari din Europa. Eu am decis tot, cum a zis și domnul Becali. Agentul e cu partea birocratică. Deciziile le iau eu. Dacă nu voiam să vin aici, nu veneam. Am avut câteva mesaje, dar nu m-au influențat.
Vreau să marchez cât pot de mult. Mă ajută mai mult un stil combinativ, ai mai multe șanse. Nu îmi place să mă compar cu cineva. Sunt eu și vreau să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu am ținut cu nicio echipă, am plecat de mic din România și m-am rupt”, a spus Daniel Bîrligea.