Campionatelor Naţionale Individual și Internațional RomGym Trophy sunt organizate la Sala Polivalentă din București

Ediția 2021 a Campionatelor Naţionale individual open și pentru echipe
reprezentative de club, precum și prima ediție a concursului internațional
RomGym Trophy sunt organizate la finalul acestei săptămâni la Sala
Polivalentă din București.
Sunt înscriși în competiție peste 70 de gimnaști (seniori și juniori), 38 la
masculin și 35 la feminin, din România, Suedia, Ungaria, Insulele Feroe.
În întrecerea masculină vor concura sportivi de la CSA Steaua, CS Dinamo, CSȘ
Dinamo, CSM Bistrița, CSM Lugoj, CSȘ Lugoj, CSM Reșița, CSȘ Reșita, CSȘ
Buzău, Ungaria și Insulele Feroe.
În întrecerea feminină vor concura gimnaste de la CS Dinamo, CSȘ 1
Constanța, LPS Deva, CS Farul Constanța, CSȘ Focșani, CSȘ Bârlad, CSA Steaua,
Suedia și Insulele Feroe, unele dintre ele componente ale proiectului “Țară,
țară vrem campioane”, finanțat de OMV Petrom, prin Fundația Casa
Campionilor, coordonată de Mariana Bitang si Octavian Belu.
Cluburile i-au înscris în competiție pe Larisa Iordache (CS Dinamo), Maria
Ceplinschi ( CS Farul Constanța)- câștigătoare a două medalii de aur la World
Challenge Cup de la Mersin, Ana Maria Bărbosu ( CSȘ Focșani), câștigătoare a
6 medalii de aur la Campionatele Europene de juniori din 2020, Silvia Sfiringu
(CS Farul Constanța), Sabrina Voinea (CS Farul Constanța), Marian Drăgulescu
(CSA Steaua), Gabriel Burtănete (CSA Steaua)- medaliat cu bronz la sărituri la
World Challenge Cup de la Mersin, Andrei Muntean, etc.
PROGRAMUL COMPETIȚIEI
Vineri, 17 septembrie, 16.30-19.50 – festivitatea de deschidere și concursul
masculin;
Sâmbătă, 18 septembrie, 15.15-16.40 și 18.10-19.40 – concursul feminin
(două serii);
Duminică, 19 septembrie, 10.00-13.00 și 16.00-18.00 – finalele pe aparate la
campionatele naționale și RomGym Trophy
În finalele RomGym Trophy, care vor avea loc duminică, 19 septembrie, se
califică maximum 2 gimnaști din fiecare țară participantă.
Campionatul național open și al echipelor reprezentative de club este prima
întrecere, după Campionatele Europene de la Cluj, din 2017, organizată pe
podium de Federația Română de Gimnastică.
Concursul reprezintă pentru gimnaștii seniori o primă etapă de selecție în
vederea participării la Campionatele Mondiale din Japonia (18-24 octombrie),
competiție la care România a înscris două gimnaste și un gimnast.
Accesul spectatorilor este permis pe baza certificatului de vaccinare, a
rezultatului negativ al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, sau a dovezii că se află în perioada cuprinsă
între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -