Bogdan Trîmbaciu, organizator al festivalului Posada Rock, invitat în studioul Sport Total FM. Festivalul are loc în perioada 30 august – 1 septembrie

Festivalul Posada Rock revine cu o nouă ediție, programată pentru perioada 30 august – 1 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. ț

Bogdan Trîmbaciu, unul dintre organizatorii festivalului Posada Rock, a fost prezent în studioul Sport Total FM, unde a povestit despre revitalizarea celui mai vechi festival open air din România, despre trupele prezenta, dar și despre surprizele care îi așteaptă anul acesta pe participanți.

“Sunt născut și crescut în Câmpulung Muscel, și eu, și ceilalți oameni care participă la organizarea festivalului și practic am crescut cu acest festival. E cel mai vechi festival care încă există în România, festival open air, a fost înființat în 1986. Școala mea era lângă locul în care se ținea festivalul. În pauze eram la probleme de sunet, toată generația mea a devenit de rockeri. În 2002, festivalul a încetat să mai existe pentru că se făcea prin aportul unor entuziaști care veneau cu bani de acasă ca să facă festivalul la nivelul de atunci și vreo 10 ani s-a oprit.

În 2011, Primăria Câmpulung a beneficiat de niște fonduri europene, extrem de puțin, dar a avut buna inițiativă de a relua festivalul. Eu am participat cu trupa înn concurs la festival și am luat premiul I, dar nu marele premiu, deci a doua trupă în concurs. Dar marea bucurie a fost că festivalul a fost reluat. Bine, cu 100 oameni în față și fără bilet la intrare, dar a fost pasul ăsta. Cum ne-am apucat de treaba asta? Pe lângă inconștiență, anul următor, conform proiectului, primăria ar fi trebuit să-l mai facă 5 ani de zile, dar nu mai erau fonduri disponibile. Așa că alături de niște prieteni am încercat să-l facem, am înființat o asociație și ne-am apucat să-l organizăm. În 2012 a fost prima ediție”, a declarat Bogdan Trîmbaciu.

La Posada Rock Festival 2024, fanii români vor avea ocazia de a vedea live în premieră Symphony X, într-o demonstrație de virtuozitate și un show unic! Americanii se alătură celorlalte nume deja anunțate în lineup: Overkill, Benediction, Vola, Temic și Parasite Inc.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -