AUDIO | Sandu Constantin, fericit după ce scrimerul pe care l-a pregătit de la 8 ani a luat medalie la Mondial: ”Am avut un feeling”

Sandu Constantin a lăudat, la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, medalia de bronz obținută în proba de sabie la Campionatul Mondial de tânărul Radu Nițu. Fostul scrimer este cel care l-a lansat în sportul de performanță pe Radu, la clubul său, Riposta.

„Am avut un feeling în privința lui Radu Nițu încă de când era mic. Avea un spirit de luptă extraordinar, pe care îl are și acum. A demonstrat acest lucru și la categoria de seniori. Mi-aș fi dorit foarte mult să câștige o medalie și la individual. El a obținut multe medalii cu echipa. Să nu uităm că are 12-13 medalii la Campionate Mondiale și Europene, la juniori, tineret și, acum, la seniori.

Anul trecut a trecut de la Riposta la Steaua, dar, în sufletul nostru, această medalie este și a noastră, a mea și a colegului meu, Lucian. A venit la noi la vârsta de opt ani, adus de unchiul său, care ne spunea că vorbește mult și face puțin. A crescut foarte frumos și sper să continue pe același drum. Să nu uităm că urmează o facultate în Statele Unite și că a câștigat doi ani la rând competiția universitară de acolo. Continuă să facă performanță. Medalii au fost și până acum, însă nu la individual. Are însă valoarea necesară pentru a obține rezultate și în această probă.

Până la Jocurile Olimpice mai este un drum lung. Întreaga echipă este valoroasă, la fel și antrenorul Badea. Va fi un parcurs dificil, dar nu imposibil. Important este să se califice, iar apoi nu este exclusă o surpriză la Jocurile Olimpice.

”Avem un copil mai talentat ca el”

Mai sunt copii care cred în performanță, chiar dacă acest sport necesită investiții din ce în ce mai mari. Noi mai avem un copil chiar mai talentat decât Radu și muncim cu el, însă, din păcate, formarea unui campion necesită mulți ani. Radu a venit la noi la opt ani și a plecat la 21. Sunt 13 ani de muncă, de sacrificii, de plecat de acasă și de investiții de timp și bani pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

Noi suntem un club mic, în Casa Presei, dar, în 18 ani de existență, am câștigat peste 500 de medalii, dintre care mai mult de 20 la Campionate Mondiale și Europene. Suntem un club mic, dar care a crescut precum Făt-Frumos”.