Jurnalistul Nicolae Gavrea a analizat, la Trafic Sport, alături de Horațiu Sima și Răzvan Toma, situația de la lotul național de gimnastică feminină. Acesta a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă antrenorul coordonator Nicolae Forminte, dar și despre tensiunile existente în cadrul Federației.
„Cred că problema a apărut odată cu numirea lui Nicolae Forminte în funcția de antrenor coordonator al lotului, însă cu atribuții limitate. Și aici apar multe semne de întrebare. De exemplu, după stabilirea lotului pentru Zagreb, mă întreb de ce unele gimnaste au fost acceptate, iar altele nu. Mă întreb dacă membrii Comisiei Tehnice au fost consultați în procesul de selecție. Sunt multe voci care susțin că gimnaste cu un potențial foarte mare au fost lăsate în afara lotului.
Mai există și situația Anei Maria Mihăescu, o altă sportivă de mare perspectivă, care nici măcar nu a participat la a doua verificare. Ea a anunțat că nu poate fi prezentă din cauza unei accidentări și a prezentat documente medicale eliberate de specialiști. Rămâne însă întrebarea dacă mai poate fi cooptată în lot, având în vedere că regulamentul prevede participarea la două verificări pentru a putea fi selecționată la Campionatele Europene sau Mondiale.
”Sabrina Voinea nu a primit aviz medical”
Sabrina Voinea nu concurează la paralele, deoarece nu a primit avizul medical pentru acest aparat. În schimb, are note foarte bune la sol, bârnă și sărituri. Totuși, ea a participat doar la o singură verificare, cea de la Ploiești. Ana Maria Mihăescu a obținut, la rândul ei, note foarte bune la prima verificare. În acest moment, singura certitudine din lot este Alexia Blănaru, care a avut evoluții constante și poate concura la toate cele patru aparate.
Ana Maria Mihăescu nu a fost nominalizată în lotul actual, însă rămâne de văzut dacă va putea fi introdusă ulterior pe o listă suplimentară. În schimb, este aproape sigur că România nu se va putea baza pe Denisa Golgotă, deoarece aceasta își dorește să plece în Statele Unite.
Am vorbit cu Camelia Voinea, iar ea mi-a spus că Sabrina este într-o formă din ce în ce mai bună și este foarte motivată să aibă evoluții reușite. Sabrina se pregătește alături de mama sa, Camelia Voinea, iar din acest punct de vedere domnul Forminte nu are ce să obiecteze. El a primit misiunea de a pregăti echipa pentru competiția de la Zagreb.
”Avem mai multe loturi”
În prezent, gimnastele sunt pregătite în mai multe centre: la Deva, unde lucrează Nicolae Forminte, la București, unde se antrenează sportivele de la Dinamo și Steaua, și la Constanța. Știu că domnul Forminte a afirmat că nu vor face parte din lot gimnastele care nu se pregătesc la Deva. Totuși, în Statele Unite, sportivele se antrenează la cluburile lor, iar ulterior participă la trialuri, unde sunt selectate cele mai valoroase pentru echipa națională.”

