Antrenorul lotului național de box, George Pertea, a prefațat, la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, Centura de Aur, competiție care se va desfășura la Brăila. Acesta promite că viitorul boxului românesc este pe mâini bune.
„Pe data de 10 iulie este prezentarea, avem în jur de 15 țări, unele puternice, precum Uzbekistan, Ucraina și India. Sunt aproximativ 120 de participanți. Așteptăm un spectacol frumos la Brăila și să arătăm că avem boxeri de valoare. Meciurile încep duminică, de la ora 17:00. Vineri va fi finala Centurii, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Brăila. Sper ca, de la anul, să avem și mai mult succes și să participe mai multe țări.
Mai avem două luni până la Campionatul European de seniori, iar acesta este un turneu de verificare pentru noi. Este o perioadă de acumulare, dar sunt bune aceste meciuri, pentru că ne putem da seama ce putem face la Europene. Avem aproape câte doi sportivi la fiecare categorie. Să avem puțină răbdare, ca să obținem medalii la Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice, ceea ce ne dorim foarte mult. Ceea ce se întâmplă acum la lotul național este un lucru bun pentru sportivii și antrenorii români, iar, ușor-ușor, o să vedeți și rezultatele, atât la tineret, cât și la seniori. România nu a mai avut de mult un lot național de seniori ca cel de acum”.

