AUDIO | Emilian Hulubei anunță ”apocalipsa” la CFR Cluj: ”Unii jucători sunt neplătiți din aprilie. Mulți au depus memorii”

Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a explicat, la Execuții Matinale, cu Daniel Nazare, problemele majore cu care se confruntă CFR Cluj, club aflat într-o situație financiară dificilă. Gruparea feroviară trebuie să își rezolve urgent problemele.

„Cred că de aceea a plecat domnul Mureșan. La CFR situația nu este bună. Am depus și eu mai multe memorii pentru jucătorii de acolo. Unii nu și-au primit salariile din aprilie, iar alții au chirii neachitate încă din ianuarie. Mai există și monitorizarea UEFA, unde nu au fost sancționați, deși nu înțeleg cum, pentru că problemele sunt serioase. Mulți jucători au depus memorii: unii au plecat, alții au rămas la echipă. În plus, mulți dintre jucătorii străini au trimis notificări. Ei au posibilitatea de a transmite o notificare de 15 zile, iar dacă nu își primesc banii în acest termen, pot pleca imediat, contractul este reziliat, iar clubul este obligat să achite întreaga valoare a acestuia.

”Fotbaliștii sunt complici”

Multe echipe din România care au datorii le reportează de la un an la altul, este adevărat, cu acordul jucătorilor. Fotbaliștii nu ar mai trebui să accepte acest lucru: ori își primesc banii, ori clubul nu ar trebui să obțină licența. Totuși, mulți acceptă pentru că au contracte bune și astfel ajută cluburile să primească licența. Eu îi sfătuiesc să nu mai semneze eșalonările și să forțeze cluburile să plătească. Ei cred că, dacă ajută cluburile, cineva le va ridica o statuie. În realitate, când nu va mai fi nevoie de ei, vor fi dați afară imediat. Din păcate, mulți sunt naivi.

”La Hermannstadt situația e mai gravă”

La Hermannstadt situația este și mai gravă. Probabil va fi prima echipă care va ceda și nu va termina campionatul. Mai este doar o săptămână până la startul Ligii a 2-a și echipa nu are antrenor, nici pregătire, într-un fotbal care se dorește profesionist. Dar mă uit și la societate: nici noi nu avem un guvern funcțional, este haos, iar același haos se regăsește și în fotbal.

Noi vom insista pentru ca licențierea să se facă din trei în trei luni. În prezent, licența se acordă pentru un an, cu o monitorizare la fiecare șase luni. Ideal ar fi ca verificările să aibă loc trimestrial, pentru a preveni apariția cluburilor aflate în insolvență. De asemenea, aceste cluburi nu ar mai trebui să fie lăsate să evolueze în prima divizie, deoarece afectează competiția. Aduc jucători pe salarii pe care nu le pot plăti, ceea ce reprezintă concurență neloială. Adevărul este că, dacă am avea reguli clare și le-am aplica strict, în prima divizie ar mai rămâne doar șase-șapte echipe, iar în Liga a 2-a aproximativ cinci”.