Fostul internațional, Dorinel Munteanu, s-a declarat indignat, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, de intervenția lui Donald Trump la FIFA. Președintele american l-a sunat pe șeful FIFA, Gianni Infantino, pentru a anula cartonașul roșu încasat de atacantul Folarin Balogun. Acest demers nu a ajutat naționala SUA, eliminată de Belgia. Totodată, Dorinel și-a amintit cu plăcere și de victoria uriașă a României contra Argentinei, din urmă cu 32 de ani.
„Mi-a adus aminte de meciul de acum 32 de ani, când am bătut Argentina. M-am bucurat pentru ei. Noi am fost echipa care a învins Argentina, tot în America, și au rămas cu sentimente plăcute la adresa generației noastre. Eu zic că sunt favoriți la titlu. Mai sunt meciuri de jucat, dar jocul a fost extraordinar. Egiptul este o echipă puternică, dar i-a lipsit experiența competițiilor europene. Au contraatacat tăios, au dat goluri frumoase, dar Argentina a meritat victoria. A arătat slăbiciuni defensive, dar se pot regla. Argentina, Franța și Anglia sunt favorite.
Germania a pierdut meritat, nu a arătat nimic. Și la ei sunt probleme mari, iar rezultatele se văd. Am fost puțin supărat, dar au meritat să fie eliminați.
„O rușine”
Nimic nu este întâmplător în vremurile noastre. Cuvintele sunt de prisos, este absurd ceea ce s-a întâmplat. Este un sport al fair-play-ului, iar intervenția președintelui Americii este o rușine. Nu mai este un sport pe care să-l urmărești cu plăcere.”

