Fostul internațional român, Dorin Goian, a recunoscut, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, că Franța a fost surclasată în semifinala cu Spania, de la Campionatul Mondial. Asta chiar dacă fostul fundaș central a susținut naționala lui Didier Deschamps.
„Franța n-a meritat nimic, a jucat foarte slab. Și adversarul a fost pe măsură. Spania nu i-a lăsat să joace nimic, nu le-a dat spații, a închis bine pe faza defensivă, s-a dublat, s-a triplat chiar, la nevoie. De aceea nici Mbappe, nici Olise, nici Barcola nu au jucat nimic. Toți ne așteptam să câștige Mondialul, la ce au jucat până acum. Mi s-a părut o diferență mare pe faza de construcție, la ușurința cu care Spania dă drumul la joc. Are o viteză în plus pentru că joacă dintr-o atingere. Fundașii francezi nu aveau timp să se replieze. Francezii au fost greoi pe faza de construcție, fără viziune, precipitați, în timp ce spaniolii aveau o liniște când pasau.
Mă așteptam ca Deschamps să îl mute, după pauză, pe Mbappe în bandă, să aibă dueluri unu contra unu și să intre periculos. Mai ales că arătase că nu se simțea bine în centru, între doi fundași. Dar nu a făcut-o. Spania are un joc de echipă extraordinar. Dacă ne uităm, nu are niște nume foarte mari, dar ca echipă joacă senzațional. Pasează bine, are posesie și a primit doar un gol până acum”.

