Pilotul bucureștean Cristian Tauru, în vârstă de numai 17 ani și 7 luni, s-a impus în penultima etapă din Campionatul Național de Drift și este lider autoritar înaintea marii finale, care va avea loc la București în perioada 3-4 octombrie.
La bordul unui BMW M4.2 de 725 de cai putere, Tauru a fost cel mai bun și în calificările etapei care a strâns un total de 69 de piloți din toată Europa de Est, dar și unul venit din Austria.
În battle-uri, tânărul în vârstă de 17 ani și 7 luni i-a învins pe rând pe Natalia Iocsak, Cătălin Trifan și pe Gabi Imre jr în finală, cel care deține în acest moment recordul de a fi cel mai tânăr campion din istoria driftului românesc, la 17 ani și 10 luni, anunță RoDrift.
În finala mica, Iskren Iliev a trecut de Cătălin Trifan și a încheiat astfel pe 3 la general în cursa de pe circuitul din județul Mureș.
„E un sentiment incredibil pentru mine, trăiesc un vis și fiecare astfel de rezultat îmi dă încredere să fiu și mai bun. De sărbătorit nu am timp pentru că de săptămâna viitoare încep școala și trebuie să mă pregătesc”, a spus Tauru, care va începe cursurile clasei a XI-a la un liceu din Capitală.
La Semi Pro, victoria de pe Transilvania Motor Ring i-a revenit bulgarului Boyan Marinov, învingător în finală cu Albert Ciotu. Finala mica i-a revenit moldoveanului Efim Mazur, campion en-titre, după ce a trecut de David Laczko.
După 4 etape, Tauru conduce clasamentul de la clasa Pro cu 385 de puncte, fiind urmat de Iliev, cu 331, și de Gabi Imre jr, cu 294 de puncte. Tauru are nevoie doar să se califice în ultimii 8 piloți din marea finală pentru a fi sigur că va scrie o pagină de istorie în driftul din România.
Astfel, lupta pentru titlul de campion se va da pe 3-4 octombrie în Piața Constituției din București, acolo unde sunt așteptați aproximativ 10.000 de spectatori, dar și piloți din toată Europa.

