Președintele celor de la FC Argeș, Dani Coman, a descris, la Execuții Matinale, cu Daniel Nazare, dificultățile întâmpinate de club în tentativa de a transfera jucătorii doriți. Oficialul a explicat și ce sancțiune îl așteaptă pe Ricardo Matos, după eliminarea din meciul cu Petrolul.
„Matos va primi o amendă pe care o va simți. Gestul pe care l-a făcut nu este normal, iar eu nu accept astfel de comportamente, chiar dacă și-a cerut scuze față de antrenor și colegi. Chiar dacă am câștigat meciul, trebuie să înțeleagă că astfel de gesturi nu își au locul în fotbal. Nu a fost o lovitură dură, așa cum a accentuat Papp. Jucătorii inteligenți profită de naivitatea adversarilor și îi provoacă până când aceștia reacționează. Papp face acest lucru de mai mult timp. Nu mi se pare normal ca un om atât de masiv să se vaite pe teren ca o domnișoară. I-am spus și înaintea meciului că a mai procedat astfel. Totuși, este meritul lui că a profitat de naivitatea lui Matos și a obținut eliminarea acestuia. Paradoxal este că Bogdan Andone le-a atras atenția jucătorilor înaintea meciului asupra modului în care procedează Papp, iar Matos tot a căzut în capcană. De aceea am spus că va simți această amendă.
”Nu va fi un campionat mai bun”
Pare un campionat mai echilibrat, dar asta nu înseamnă că va fi și mai bun. Mă uit la transferuri și nu văd mutări spectaculoase nici la echipele mari. Totuși, la un moment dat, clasamentul se va desprinde din nou. Încă nu ne-am stabilit obiectivul, pentru că vrem mai întâi să încheiem campania de transferuri. Ne dorim să depășim performanța de anul trecut. Trebuie să fim mai buni decât am fost sezonul trecut, acesta este reperul nostru.
”Nu am nici cu Radu Petrescu”
Nu am nimic cu Radu Petrescu. Am avut niște discuții cu el și sper să arbitreze cât mai bine de acum înainte. Îmi pare rău că a fost suspendat, însă trebuie să înțeleagă că nu poți repara o greșeală printr-o altă greșeală. Acum rămâne să vedem cum ne va arbitra pe noi. Sper să fie echidistant și corect și sunt convins că așa va fi. Nu am nevoie de ajutorul lui. Noi trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga. Uneori reușim, alteori nu, dar asta este cel mai important.
”Nici nu avem posibilitatea să negociem”
Lucrurile s-au mai reglat și nu mai avem problemele financiare de anul trecut. Totuși, nu putem face transferuri peste un anumit buget. Este frustrant să nu poți aduce jucătorii pe care îi dorești, cu care ai discutat, iar apoi să apară o echipă rivală care oferă un salariu mai mare sau un comision mai mare agentului. Noi avem plafoane clare atât pentru salariile jucătorilor, cât și pentru comisioanele agenților. Asta este, mergem mai departe. Sper ca lumea să înțeleagă faptul că, fără să ridici nivelul salarial și fără să poți aduce jucători peste valoarea celor pe care îi ai deja, nu te poți bate cu cele mai bune echipe din campionat.
Sezonul trecut nu am avut niciun salariu mai mare de 8.000 de euro, iar anul acesta vom ridica plafonul la 9.000 de euro. Este greu. Anul trecut am vrut să transfer doi jucători. Unuia i-am oferit 8.000 de euro, însă Oțelul i-a oferit 14.500 de euro. Celălalt a ales Universitatea Cluj, iar noi nici măcar nu am avut posibilitatea să negociem cu el. Acum, din nou, Universitatea Cluj ne-a luat un jucător. Ei își permit să ofere salarii și comisioane mai mari. Eu prefer să plătesc prime consistente, salarii normale, dar achitate întotdeauna la timp”.

