Impresarul Florin Manea a vorbit, la Fluier Final, cu Narcis Drejan, despre transferul lui Radu Drăgușin de la Tottenham la Fiorentina. Fundașul român a preferat să revină în Serie A, campionat în care se simte foarte bine. Internaționalul român a semnat un contract valabil pe cinci ani cu gruparea viola, unde a fost dorit de noul director sportiv, Fabio Paratici.
„Paratici a fost cel care l-a adus la Juventus, la 16 ani. Tot el i-a prelungit contractul acolo și a avut o contribuție importantă și la transferul lui la Tottenham. Este un om care a crezut foarte mult în Radu și, până de curând, nu s-a înșelat. Accidentarea ne-a dat însă înapoi și ne-a deviat de pe drumul pe care trebuia să fim, dar el știe că a făcut o afacere bună la acești bani. Înainte să se accidenteze am avut o ofertă de 50 de milioane de euro, care a fost refuzată.
Lucrurile nu au mers bine încă din perioada lui Ange Postecoglou, chiar dacă a câștigat Europa League. Apoi a venit accidentarea. Revii după un an, cu un antrenor nou, care nu te cunoaște, fără să fi făcut pregătirea. După aceea s-au tot schimbat antrenorii: Igor Tudor, Roberto De Zerbi. Este foarte greu ca un antrenor să spună că se bazează pe tine în astfel de condiții. Dacă nu se accidenta, eu cred că juca titular și poate lucrurile se așezau altfel. A fost o perioadă foarte ciudată.
„Regret că nu a mers la Bayern”
Acum arată mult mai bine. Este mai puternic și mai elastic. Cred că în doi ani va reveni la nivelul pe care îl avea și vom vorbi din nou despre el la cel mai înalt nivel. Italia este și casa lui. Cunoaște foarte bine campionatul, care este mai tacticizat, și se simte mai confortabil acolo. Este ca un soldat care a fost plecat în misiune și acum s-a întors acasă. A vorbit și cu patronii, iar toată lumea l-a primit foarte bine.
Eu regret că nu a mers la Bayern atunci, dar el nu. Mi-a spus că așa a simțit și că aceea a fost alegerea lui. A fost decizia lui. De obicei interveneam și eu când era vorba despre alegerea unei echipe, dar atunci am respectat în totalitate hotărârea lui.

