De zece ori campion național absolut, Simone Tempestini va concura în acest weekend în Rally di Roma Capitale, a treia etapă din Campionatul European de Raliuri FIA ERC, la care sunt prezente 126 de echipaje din 25 de țări.
Deja legendară datorită faptului că prima probă specială are loc chiar în centrul orașului, în jurul Colosseumului, cursa de la Roma a atras nume importante din motorsport. La start se vor alinia nu mai puțin de 42 de modele Rally2. Forlighter este fostul campion mondial WRC, Ott Tänak. Printre numele sonore prezente la Roma se mai numără Mikołaj Marczyk, Giandomenico Basso, Nikolay Gryazin, Roberto Dapra, Andrea Crugnola și Yoann Bonato.
După mai multe clasări în Top 5 la edițiile precedente, Tempestini s-a aflat și anul trecut în lupta pentru primele poziții, însă a fost nevoit să abandoneze. Motivul? O vacă a apărut pe traseu, într-un viraj, iar coliziunea nu a putut fi evitată.
„Sunt convins că organizatorii au luat măsuri de precauție mult mai stricte de această dată. Roma rămâne unul dintre raliurile mele preferate. Anul acesta este un număr record de înscrieri, așa că și concurența va fi și mai puternică. Abia aștept să luăm startul. Scopul este să adunăm cât mai multe puncte pentru noi și pentru echipă”, a declarat Tempestini.
Parte a echipei MRF Tyres, liderul clasamentului pe echipe din FIA ERC după primele două etape, pilotul Napoca Rally Academy ocupă în prezent locul 10 în clasamentul general, cu 18 puncte, la 12 în spatele liderului, spaniolul Juárez.
Simone Tempestini a anunțat, totodată, că Francesca Maior va rămâne copilotul său până la finalul acestui sezon din Campionatul European de Raliuri. Cei doi au colaborat excelent în etapa precedentă, din Suedia, unde s-au clasat pe locul 5.
România va mai avea alte patru echipaje prezente la Roma: Andrei Gîrtofan/Dorin Pulpea (Škoda Fabia RS), Alexandra Teslovan/Mihai Supuran (Ford Fiesta Rally3), Ciprian Lupu/Andrei Aițculesei (Renault Clio Rally5) și Reis Suliman/Lorcan Moore (Peugeot 208 Rally4).
Startul Rally di Roma Capitale se va da astăzi, de la ora 21:00, cu superspeciala din jurul Colosseumului. Etapa programează 11 probe speciale, însumând 197 de kilometri cronometrați, iar întrecerea se va încheia duminică după-amiază.

