Vasile Stângă și-a ales favoritul la alegerile pentru postul de președinte FRH: “Sunt optimist, sper să avem o veste bună!”

Vasile Stângă a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Execuții matinale”, de la Sport Total FM, unde a vorbit despre alegerile pentru postul de președinte al Federației Române de Handbal, care se desfășoară astăzi, 24 aprilie.

Cei 4 candidați sunt actualul președinte Constantin Din, vicepreședintele Sorin Dinu, președintele Asociației Județene de Handbal Cluj, Cristian Potoră, și fostul handbalist Bogdan Voina.

Fostul mare handbalist Vasile Stângă și-a ales favoritul în cursa pentru postul de președinte. Mai mult, legendarul jucător a precizat și care ar trebui să fie primele măsuri luate de noul conducător al Federației în încercarea de a revitaliza handbalul românesc:

„Sunt optimist, sperăm să avem o veste bună la finalul alegerilor. Eu sper să iasă din primul tur Bogdan Voina. Dar cred că va exista și turul 2. Din ce am auzit, din zvonuri, Sorin Dinu este principalul favorit. Nu știu de ce s-a certat cu Din. S-au certat foarte rău și au devenit dușmani chiar.

Am spus tot timpul, ar trebui să se schimbe statutul. Și sper că Bogdan, cât va sta președinte, îl va schimba. Nu e normal ca antrenorii în funcție, care sunt mulți pe listă acum, să candideze la Consiliul de Administrație. Se bat cap în cap funcțiile.

Eu nu înțeleg cum de asociațiile, județele și municipiile deleagă antrenori și arbitri ca reprezentanți la vot. Ar trebui să vină oamenii care conduc sportul în respectiva regiune. Ei ar trebui să voteze, dar știți cum e la noi.

(N.r. – Depre primele măsuri luate de noul președinte) Ar trebui să revitalizeze sportul școlar și sportul de masă. Asta ar trebui să fie prima măsură. Ar trebui să le ofere o mai mare atenție copiilor și juniorilor, pentru că dacă nu dăm atenție acestei categorii, nu avem nicio șansă.

Trebuie vorbit și mai sus cu ministrul pentru a introduce mai multe ore de sport în programa școlară și specializări pe diferite ramuri sportive. De asemenea, trebuie să fie înființate mai multe centre olimpice de handbal.”, a declarat Vasile Stângă, la Sport Total FM.

Ascultă interviul complet: