CAMPANIE | Arnold Anzik, discurs puternic în cadrul campaniei “De ce nu fac românii sport”: “Este o problemă a educației de acasă”

Arnold Anzik, managerul Energy Kardio Club din Satu Mare, a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma în direct la Sport Total FM.

Dublul campion mondial la karate a abordat tema campaniei “De ce nu fac românii sport”, oferind mai multe detalii din cadrul clubului pe care îl coordonează în prezent.

Anzik consideră că educația de acasă, anturajul, gadget-urile și scutirea de la orele de educație fizică contribuie foarte mult la delăsarea copiilor când vine vorba despre practicarea unui sport.

“Am fost campion mondial de două ori și component al lotului național de karate timp de 7 ani. În momentul de față, conduc un club sportiv unde ne ocupăm de pregătirea sportivilor de performanță. În același timp, ne ocupăm și de copiii care practică karate.

Cred că este o problemă generală (n.r. – faptul că mulți copii nu practică sport). Și anturajul este o problemă foarte mare. Copiii stau foarte mult pe telefon, tabletă și alte gadget-uri. Văd foarte multe videoclipuri neimportante, iar aceste lucruri le obosesc mintea.

Astfel, copiii sunt foarte obosiți când ajung la noi la sală. Noi tragem de ei, iar lor nu le place. Cred că este o problemă și de educație de acasă. Eu am copii și am și echipă de copii cu care fac karate. Contează foarte mult cum sunt crescuți acasă. Dacă sunt crescuți în direcția sportului sau nu. Sau dacă au scutire de la educație de fizică sau nu.

Dacă au scutire, iar părinții și profesorii nu impun orele de sport, atunci copilul devine mai leneș. Copilul trebuie să facă sport, cum am făcut și noi în copilărie. Am ieșit la fotbal sau la alergat. De acolo am început și noi activitatea.”, a spus Arnold Anzik, la Sport Total FM.

Ascultă interviul complet: