Adrian Gavriliu, toate detaliile după ce a fost dat afară de la CSM Bacău: “Eu susțin performanța, iar primarul este cu sportul de masă”

Adrian Gavriliu a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma în direct la Sport Total FM.

Gavriliu a dezvăluit că a fost concediat din funcția de director al CSM Bacău de către primarul orașului.

Adrian Gavriliu, cel care l-a antrenat în ultima vreme pe Constantin Popovici, campionul mondial la sărituri în apă de la mare înălțime, consideră că “ruptura” cu primarul s-a produs din cauza perspectivelor diferite în ceea ce privește performanța sportivă.

Clubul din Bacău trece printr-o restructurare masivă, peste 60% dintre sportivi fiind îndepărtați în ultima perioadă.

Gavriliu speră să își poată continua măcar activitatea alături de Popovici:

“Au rămas multe sechele și repercusiuni. Până la urmă, am plătit cu funcția de director. Primarul m-a concediat în urmă cu o săptămână. E proaspătă vestea. Deci nu mai pot apăra din poziția de director al CSM ce a mai rămas din secțiile și sportivii din acest club. Au fost diminuate drastic bugetul și activitatea clubului cu peste 60%.

Dumnealui știe exact care sunt motivele concedierii mele. În niciun caz nu s-a produs ca urmare a activității mele sincere și corecte. Mă gândesc că din motive politice, pentru că vedem lucrurile diferit.

Eu sunt un antrenor și om de performanță și susțin performanța. Dumnealui este cu sportul de masă și îndrumă sportul de performanță către privat, să nu mai aibă susținerea banilor publici. Iar toate aceste lucruri aduante au creat o prăpastie.

E prea devreme să spun ce urmează pentru mine. Sper să pot rămâne antrenor în cadrul clubului cu Constantin Popovici. N-am contract de antrenor, deci Constantin este fără antrenor în momentul de față. N-am nici măcar contract de voluntariat cu CSM.”, a spus Adrian Gavriliu, la Sport Total FM.

Ascultă interviul complet: