Laszlo Dioszegi a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Fluier final”, de la Sport Total FM, unde a vorbit despre victoria dramatică obținută de Sepsi Sf. Gheorghe în deplasare cu CS Dinamo, scor 2-1, în etapa a 18-a din Liga a 2-a.
Covăsnenii au marcat golul victoriei în minutul 90+2, prin Moses Mawa, și se mențin pe locul 2, la 7 puncte în spatele liderului Corvinul Hunedoara.
Trupa pregătită de Ovidiu Burcă mai are nevoie de un singur punct în ultimele 3 etape din sezonul regular pentru a fi sigură de prezența în Play-Off.
Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, consideră că echipa sa și Corvinul se află la același nivel la ora actuală, în ciuda diferenței de puncte din clasament:
“Suntem bucuroși pentru victorie. Era minutul 90+2 și nu credeam că mai avem forța să marcăm un gol. Dar iată că băieții au luptat eroic și cel de sus le-a răsplătit munca. Am văzut bucuria băieților, asta înseamnă să fie o familie. Am văzut o echipă luptătoare până în ultima secundă.
Mi-a fost frică după ce am văzut meciul de la Buzău, unde efectiv ne-am chinuit și n-am jucat nimic. Mi-a fost și mai frică după ce am văzut terenul de la Buftea. Pe acel teren nu se putea juca fotbal, să recunoaștem. Nici nu prea au fost ocazii, abia au putut jucătorii să rămână în picioare. Au fost niște condiții foarte slabe.
Laszlo Dioszegi: “Vrem să intrăm în Play-Off cu cât mai multe puncte!”
Dar, în final, contează că am obținut cele 3 puncte. A fost teroare. Părerea mea este că se putea amâna meciul, ținând cont că nu a fost televizat. Cred că într-o oră se putea deszăpezi terenul. Drept dovadă, a doua zi la meciul celor de la Tunari, terenul arăta impecabil. Consider că arbitrul trebuia să spună să începem de la ora 13-13:30. În maxim o oră și jumătate, sigur se rezolva și jucam pe un teren bun.
O să fiu sincer. Am văzut jocul Corvinului și sper din toată inima că nu este o echipă mai bună decât a noastră. Dacă în meciul direct cu ei reușeam să marcăm din două ocazii clare în prima repriză și să câștigăm, acum eram la un singur punct distanță de ei.
Deci nu consider că Corvinul este o echipă net superioară echipei noastre. Cred că suntem la același nivel. Vom avea două meciuri în Play-Off în care vom demonstra că avem sau nu dreptate. Nouă ne mai trebuie minimum un punct ca să fim siguri de Play-Off. Dar vrem să intrăm cu cât mai multe puncte pentru a fi siguri de locul 2 și de promovarea directă.”, a transmis Laszlo Dioszegi, la Sport Total FM.
Ascultă interviul complet:

