AUDIO | Vasile Cîtea, entuziasmat înaintea turneului internațional de box “Dracula Open”, de la Ploiești: “Vom bate recordul!”

Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box, a fost invitat telefonic în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma în direct la Sport Total FM.

Cîtea a oferit ultimele noutăți despre turneul internațional “Dracula Open”, ajuns la ediția a 5-a. Competiția se va desfășura la Ploiești, în Sala Sporturilor Olimpia, în perioada 15-22 februarie.

Peste 400 de boxeri și-au anunțat prezența la cel mai răsunător turneu non-elite din lume – fără seniori.

Vasile Cîtea s-a arătat foarte entuziasmat și a mulțumit autorităților locale pentru suportul oferit în pregătirea turneului:

“Este cel mai mare turneu non-elite din lume. Anul trecut am bătut recordul, iar anul acesta vom stabili un nou record. Asta nu poate decât să ne bucure și să ne încurajeze să facem lucrurile așa cum trebuie.

Este important că am primit sprijin din partea Primăriei Ploiești. Sunt alături de noi cu resurse în ceea ce înseamnă sală, facilități și cazare. În momentul de față, avem 16 țări înscrise, printre care se numără și Uzbekistan, numărul 1 în lume în box.

Coordonatorii lotului de seniori din Uzbekistan sunt cubanezi. De aceea Cuba nu mai este unde era cândva. Înainte, la Mondiale și Olimpiade, erau Cuba și restul lumii. Au migrat foarte mulți antrenori din Cuba în țări din Europa, Asia și Africa. Au ridicat nivelul foarte mult în alte țări, ceea ce a dus la o competiție foarte valoroasă și puternică.”, a spus Vasile Cîtea, la Sport Total FM.

Ascultă interviul integral:

- Advertisement -