Real Madrid a anunțat despărțirea de Xabi Alonso

Real Madrid a anunțat luni seara despărțirea de Xabi Alonso, la scurt timp după finala Supercupei Spaniei pierdută cu 3‑2 în fața Barcelonei. Decizia a fost luată de comun acord, iar clubul a transmis că fostul mijlocaș rămâne o figură emblematică pentru suflarea madridistă și că „Real Madrid va fi întotdeauna casa lui”.

În locul său a fost numit Álvaro Arbeloa, promovat de la Real Madrid Castilla, echipă pe care o conducea din vara lui 2025.

Xabi Alonso ajunsese pe banca madrilenilor în iunie 2025, după sezonul excepțional reușit la Bayer Leverkusen, unde obținuse o triplă istorică – campionat, Cupa Germaniei și Supercupa. Fostul internațional spaniol, campion mondial și dublu campion european, a avut o carieră impresionantă ca jucător la Liverpool, Real Madrid și Bayern München, înainte de a se afirma ca antrenor.

- Advertisement -