Cu ce lot a plecat în cantonament, în Antalya, Universitatea Cluj

Universitatea Cluj pornește sâmbătă spre Antalya pentru un cantonament de zece zile, a anunțat clubul pe site-ul oficial. „U” a plecat inițial cu un lot de 19 jucători, însă mai mulți fotbaliști – Edvinas Gertmonas, Elio Capradossi, Jonathan Cissé, Miguel Silva, Alessandro Murgia, Mouhamadou Drammeh, Andrei Fabry, Jovo Lukić și Virgiliu Postolachi – se vor alătura direct în Turcia.

Singura noutate din lotul deplasat este atacantul de perspectivă Lukas Pall, născut în 2010 și format la Viitorul Cluj. Deși foarte tânăr, Pall are deja zece selecții la naționalele U15 și U16 ale României, pentru care a înscris cinci goluri.

Andrei Artean, aflat în recuperare după o accidentare, va rămâne la Cluj.

Pe durata stagiului, Universitatea va fi cazată la complexul de cinci stele Sueno Deluxe din Belek. Echipa are programate și trei meciuri amicale: pe 6 ianuarie cu Fatih Karagümrük, pe 11 ianuarie cu Dukla Praga și pe 12 ianuarie cu Widzew Łódź.

Primul joc oficial al anului pentru „șepcile roșii” va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 20:30, în deplasare, cu Dinamo București.

Lotul care a plecat sâmbătă spre Antalya este format din:

Portari: Ștefan Lefter, Iustin Chirilă, Tudor Coșa

Fundași: Dino Mikanović, Alin Chinteș, Iulian Cristea, Alin Toșca, Jasper van der Werff, Alexandru Chipciu

Mijlocași: Dorin Codrea, Gabriel Simion, Ovidiu Bic, Dan Nistor, Issouf Macalou, Andrei Gheorghiță, Omar El Sawy

Atacanți: Atanas Trică, Quadri Taiwo, Lukas Pall

- Advertisement -