FCSB a obținut o victorie spectaculoasă cu Feyenoord Rotterdam, în ultima etapă din Europa League

FCSB a obținut joi seara, pe Arena Națională, o victorie spectaculoasă cu Feyenoord Rotterdam, scor 4-3, în ultima etapă din Europa League, rezultat care a fost nominalizat de UEFA drept una dintre cele mai bune „performanțe” ale rundei a șasea.  

Campioana României, lipsită de mai mulți titulari, a reușit să întoarcă soarta meciului după ce a fost condusă cu 3-1. Golurile roș-albaștrilor au fost semnate de Siyabonga Ngezana, Mihai Toma, Mamadou Thiam și Florin Tănase, ultimul reușind să aducă victoria în prelungiri. Pentru olandezi au punctat Casper Tengstedt, Quinten Timber și Leo Sauer.

Alături de FCSB, UEFA a nominalizat și succesul lui VfB Stuttgart, 4-1 cu Maccabi Tel Aviv. În etapele precedente, laureatele au fost Panathinaikos, Sturm Graz, Brann Bergen, Genk și Celtic.

- Advertisement -