AUDIO | Daniel Ion, despre medalia de aur cucerită de Daniel Raj Stoican la Campionatul European U23 de box: “A avut o atitudine extraordinară!”

Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, a fost invitat în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, realizată de Horațiu Sima și Răzvan Toma.

Daniel Ion a vorbit despre performanța fantastică reușită de pugilistul român Daniel Raj Stoican, care a devenit campion european Under 23, la categoria 70 kg. Este prima medalie de aur cucerită de un boxer român la un Campionat European U23 după 7 ani.

Pe lângă aurul câștigat de Stoican, România s-a întors de la Budapesta cu încă două medalii. Crinuţa Andra Sebe a obținut argintul la categoria 65 kg, în timp ce Amalia Maria Niţă s-a întors în țară cu medalia de bronz la categoria 75 kg.

“Ultima medalie de aur obținută de România la un Campionat European de seniori sub 23 de ani este din 2018. Robert Jitaru reușise această performanță la Târgu Jiu. Acum, a reușit Daniel Raj Stoican, un produs care nu este al boxului românesc. Este un noroc și pentru noi și, probabil, și pentru el. A dorit să reprezinte România și i s-a oferit șansa de a lupta pentru România.

Împreună am reușit un asemenea rezultat. Meritul este, în principal, al sportivului, care a avut o dorință și o atitudine extraordinară. A avut 5 meciuri impresionante prin atitudine și putere de concentrare. Toate meciurile au fost foarte grele. A arătat o maturitate pe care n-am mai văzut-o de mult și care cred că va genera un mare plus pentru boxul românesc. A arătat că se poate. Această medalie de aur ajută mult Federația Română de Box și boxul românesc.

El locuiește în Anglia împreună cu familia. Este prieten cu unul dintre pugiliștii lotului național de la București, Arun Tudoroiu. Țineau legătura, iar Arun avea nevoie de partener de antrenament. El a venit, au făcut sparring-uri și l-a cam învins Arun. De la ‘La Manoliu’ a plecat la Rapid să facă sparring-uri și a suferit și acolo înfrângeri.

Apoi s-a dus la Brăila, unde a avut meciuri grele cu echipa de tineret a României. La Brăila s-a nimerit să vină într-unul dintre cele mai prielnice momente. E un proiect foarte serios construit acolo. Am adus un antrenor cubanez extrem de serios și profesionist care a remarcat că are calități unice și defecte corectibile în timp scurt. A fost o chimie între ei, au lucrat mult, iar la Campionatul European a fost o demonstrație de ce înseamnă munca serioasă și dorința.”, a povestit Daniel Ion, la Sport Total FM.

Ascultă interviul integral:

- Advertisement -