Cristian Radu Nema a fost invitat special în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Fluier final”, unde a vorbit despre documentarele realizate și relația de prietenie pe care a dezvoltat-o cu membrii trupei Phoenix, în prim-plan cu regretatul Nicu Covaci.
În vârstă de 38 de ani, Cristian Radu Nema este un cineast român, producător de film și fotograf. Născut la Brașov, Cristian este singurul fotograf român acreditat pe Covorul Roșu la Festivalul de Film de la Cannes, începând din anul 2009.
Nema este omul din spatele documentarelor despre Phoenix, Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu.
Prezent la microfonul Sport Total FM, Cristian Radu Nema a vorbit cu drag despre perioada în care a stat lângă Nicu Covaci și ceilalți membri din trupa Phoenix pentru a realiza documentarul ‘Phoenix – Povestea’.
“Eu pot să vorbesc despre Nicu Covaci și Phoenix doar la prezent. El nu a fost. El este și va fi. Îmi amintesc de aniversarea lui de 70 de ani și de cei 55 de ani de Phoenix, din 2017 de la Arenele Romane. A fost un concert filmat integral privat de echipa noastră Rock House Events.
Era anul în care noi eram aproape gata cu filmul. Nicu Covaci mi-a spus că până filmul nu e gata total și perfect, nu-l trimitem în cinematografe. Pentru că va rămâne pentru totdeauna. Și a trebuit să mai am ‘puțină’ răbdare… din 2017 până în 2022, la ‘Phoenix 60’. Atunci a avut loc acel eveniment istoric.”, a povestit Cristian Radu Nema, la Sport Total FM.
Cristian Radu Nema, despre albumul ‘Phoenix. Povestea fără cuvinte’: “Acest album s-a autonăscut”
În martie, Cristian Radu Nema a lansat albumul ‘Phoenix. Povestea fără cuvinte’, în care se regăsesc fotografii de colecție și care vine ca o lucrare complementară filmului despre trupa condusă de Nicu Covaci:
“Acolo sunt imaginile din 1962 și până astăzi. În album sunt prezentate cele 6 perioade principale ale trupei. Albumul nu este până în 2023 sau 2024, ci până astăzi. Acest ‘astăzi’ este foarte metaforic, apropo de această matrice spirituală. Sunt anumite personalități și persoane a căror matrice spirituală este Phoenix.
Această zonă cinematografică îmi este clar definită de relația pe care o am și am avut-o cu ei. Influența lor este foarte puternică până la nivel de individ și intim, nu doar la nivel cultural sau de analiză muzicală.
Am avut multe întâlniri pe care le-am dus cu greu, apropo de selecția fotografiilor cu Nicu și ceilalți. Ei mi-au pus la dispoziție niște fotografii vechi pe care nu le mai văzusem niciodată. Aveau mirosul acela de vechi. Mereu m-a influențat acel obiect în sine, dincolo de ce reprezenta. Aveam acea responsabilitate pe care trebuia s-o pun în practică.
Acest album s-a autonăscut. În general, un creator de documentar își propune tema, apoi merge în cercetare și află informații cât mai precise despre tema respectivă. La mine a fost invers.
La un moment dat, fiind atât de atașat de acest fenomen și atât de pasionat de arta imaginii, mi-am dat seama că eram în fața documentarului și a albumului. Aceste două elemente complementare – albumul de fotografie și filmul-eseu documentar. Erau în fața mea și trebuiau doar să se întâmple.”, a mai spus regizorul.
Ascultă interviul complet:

