FCSB și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1, sâmbătă seara pe Arena Națională, într-un duel din etapa a 17-a a Superligii.
Campioana a deschis scorul rapid, în minutul 12, prin Alexandru Stoian, care a șutat din careu, mingea fiind deviată de un fundaș. După pauză, ploieștenii au restabilit echilibrul prin Robert Sălceanu, cu un șut spectaculos de la 30 de metri, deviat de Siyabonga Ngezana.
FCSB a avut șansa să câștige, dar Darius Olaru a trimis în transversală din marginea careului, iar în prelungiri Mamadou Thiam a reluat slab o centrare a lui Denis Alibec.
Formația bucureșteană are acum două victorii și două remize în ultimele patru etape, în timp ce Petrolul rămâne neînvinsă de șase meciuri, cu patru egaluri consecutive după două succese. În tur, FCSB câștigase la limită, 1-0.

