AUDIO | Gabriela Bantaș și Marian Băban, invitați în studio-ul Sport Total FM: poveștile campionilor care inspiră în sport și în viață

Gabriela Bantaș și Marian Băban au fost invitați speciali în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima.

În vârstă de 28 de ani, Gabriela este dublă campioană națională la paracanoe. Tânăra sportivă s-a născut fără tibii, dar în ciuda afecțiunii sale medicale, a practicat diverse sporturi.

Gabriela și-a descoperit pasiunea pentru caiac-canoe anul trecut, când a ajuns la clubul Kayak Champions, condus de Marian Băban, mutiplu vicecampion mondial și european și dublu participant la Jocurile Olimpice.

Când se află pe apă, Gabriela se simte excelent, face performanță și demonstrează tuturor că nimic nu este imposibil:

“Mereu am fost pasionată de sporturile de apă. Îmi place foarte mult și să înot, dar voiam altceva. Voiam neapărat să încerc caiacul. Și, călătorind la niște prietene în Finlanda vara trecută, am încercat acolo într-o canoe. Mi-a plăcut, n-am căzut deloc și am zis că trebuie să mai încerc.

Ulterior, mergând prin parcul Titan, am trecut pe lângă clubul Kayak Champions. Aveam o vagă imagine despre club, dar nu știam exact cum se desfășoară lucrurile. Pe 8 august, anul trecut, l-am sunat pe Marian să-l întreb cum stă treaba cu clubul și de atunci am început să merg la caiac.

M-am născut fără tibii la ambele picioare. La piciorul drept n-am nici rotulă. Din această cauză, n-am putut merge până la vârsta de 6 ani. Oasele existente nu erau așezate în poziția corectă. A fost un șoc pentru toată lumea, inclusiv pentru medici. La vârsta de 6 ani am fost operată în Suedia. Mi-au așezat oasele în poziția corectă. De atunci port orteze care mă sprjină în mers. Ele îmbracă tot piciorul până sus la coapsă și au o articulație care mă ajută să flexez.”, a povestit Gabriela Bantaș, la Sport Total FM.

Marian Băban, despre clubul său, Kayak Champions: “Vreau să dau înapoi ceea ce mi-a oferit sportul”

Marian Băban este președintele clubului Kayak Champions, un club de caiac-canoe din București. Marian a avut o carieră de sportiv impresionantă, cucerind multiple medalii de argint și bronz la Campionatele Mondiale și Europene.

Sportivul din Turnu Măgurele a fost adus la CS Dinamo de marele Ivan Patzaichin pe vremea când avea 18 ani. Băban a reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2000 și 2004, iar pasiunea pentru acest sport nu s-a diminuat nici după retragere.

În prezent, el antrenează oamenii pasionați de caiac-canoe și crește cu multă pasiune și grijă viitoarele generații de sportivi:

“Sunt președintele clubului Kayak Champions. În același timp, sunt și antrenor principal. Eu centrez, eu dau cu capul. Și marcăm, avem niște proiecte foarte frumoase.

În 2017 am înființat clubul după o perioadă îndelungată de sportiv. Sunt multiplu vicecampion mondial și european și am reprezentat România la două ediții ale Jocurilor Olimpice. După ce am terminat activitatea sportivă, am zis că trebuie să dau înapoi ceea ce am primit de la sport și să creez pasiune pentru sportul nostru, caiac-canoe, și pentru alte persoane.

Am început să practic acest sport la vârsta de 12 ani. Încă îl practic. Am devenit rapid campion național, la 14 ani. Sunt din Turnu Măgurele, m-am antrenat pe Dunăre. Clubul de acolo a produs mulți campioni. Iar la 18 ani, remarcându-mă în urma rezultatelor, domnul Ivan Patzaichin a venit personal la Turnu Măgurele să-mi propună să vin la Dinamo. Am acceptat, bineînțeles, și am reprezentat clubul Dinamo peste 15 ani. La kaiac 4 am avut cele mai bune rezultate. Am fost la Jocurile Olimpice de la Sidney, în 2000, și Atena, în 2004. Am fost aproape să ajung și la Beijing.

Clubul pe care îl antrenez are și o echipă de juniori foarte bună. Anul acesta, sportivii noștri, care s-au antrenat de acasă, au reușit să întreacă toți sportivii de la lotul național de juniori care se aflau în cantonament. Au participat la Campionatul European unde au obținut locul 10, dar trebuie să ținem cont că ei aveau 15 și 16 ani și s-au întrecut cu sportivi de 17 și 18 ani. Avem speranțe că la anul ne vom apropia de acea mult dorită medalie.”, a povestit Marian Băban.

Ascultă interviul complet:

- Advertisement -