Petrolul Ploiești a încheiat etapa a 13-a din Superligă cu o victorie importantă în fața celor de la CFR Cluj

Petrolul Ploiești a încheiat etapa a 13-a din Superligă cu o victorie importantă în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-0, luni seară, pe teren propriu. Unicul gol al partidei a fost marcat de Denis Radu în minutul 77, aducând astfel primul succes al ploieștenilor în fața ardelenilor după o pauză de nouă ani – precedentul datând din 6 mai 2016.

CFR a avut din nou o prestație modestă, cu puține ocazii notabile, semnate de Lindon Emerllahu (min. 7) și Lorenzo Biliboc (90+1). De cealaltă parte, Petrolul a fost mai periculoasă: Ricardinho a ratat două șanse uriașe în minutele 40 și 45, iar Adrian Chică-Roșă a trimis în bară în minutul 66.

Confruntarea a avut și o încărcătură simbolică pentru Alexandru Mateiu, care a bifat meciul cu numărul 400 în prima ligă, performanță atinsă anterior de doar 28 de jucători în istoria fotbalului românesc.

În total, cele două echipe s-au întâlnit de 29 de ori în principala competiție internă: CFR are 13 victorii, Petrolul 8, iar alte 8 partide s-au încheiat la egalitate.

Pentru Petrolul, acesta este al doilea succes consecutiv fără gol primit, în timp ce CFR Cluj traversează o perioadă dificilă, cu o singură victorie în ultimele 12 etape, completată de șapte remize și patru înfrângeri.

- Advertisement -