Lionel Messi a anunțat lansarea unui proiect dedicat tinerelor talente din fotbalul mondial: „Cupa Messi”

Lionel Messi a anunțat marți lansarea unui proiect dedicat tinerelor talente din fotbalul mondial: „Cupa Messi”, un turneu care va avea loc în luna decembrie la Miami și va reuni opt dintre cele mai prestigioase academii de juniori din lume. Evenimentul, destinat echipelor U16, se va desfășura între 9 și 14 decembrie, iar meciurile vor fi găzduite de facilitățile clubului Inter Miami, inclusiv Chase Stadium și Florida Blue Training Center.

În sfârșit, pot să vă dezvălui că un turneu foarte special pentru tineri jucători promițători va avea loc la Miami, în decembrie, cu participarea celor mai bune opt cluburi din lume. Vor fi și multe alte activități în acele zile. Sper să vă placă!”, a transmis Messi pe Instagram.

Printre echipele participante se numără FC Barcelona, Atletico Madrid, Manchester City, River Plate, Inter Milano, Newell’s Old Boys, Chelsea și Inter Miami. Acestea vor fi împărțite în două grupe, fiecare formație urmând să dispute cel puțin trei meciuri. Ulterior, competiția va continua cu faza eliminatorie, care va desemna campioana primei ediții.

Finala și meciul pentru locurile 3-4 vor avea loc pe Chase Stadium, arena unde Inter Miami își joacă meciurile de acasă. Turneul promite să fie nu doar o competiție de nivel înalt, ci și o platformă de afirmare pentru viitoarele staruri ale fotbalului mondial.

- Advertisement -