AUDIO | Ioana Cosma a vorbit despre ONG-ul său, “Dreptate pentru Animale”: “Activează în zona pentru bunăstarea animalelor”

Ioana Cosma a fost invitată telefonic în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Răzvan Toma și Ionel Luțan, în direct la Sport Total FM.

Celebra jurnalistă sportivă iubește foarte mult animalele, iar din acest motiv a înființat în această toamnă ONG-ul “Dreptate pentru Animale”. Organizația este dedicată bunăstării animalelor și urmează să plătească avocați care să reprezinte în instanțe aparținători ai animalelor care au fost abuzate.

De-a lungul timpului, Ioana a adoptat 13 câini și 3 pisici. Ea își dorește ca în țara noastră să existe din ce în ce mai puține cazuri în care animalele suferă.

“Apărăm în fața legii animalele care nu se pot apăra singure. Împreună cu avocați și oameni dedicați, ducem lupta pentru dreptate și respect mereu.” – este mesajul transmis de organizația “Dreptate pentru Animale”.

Mai multe detalii despre organizație a oferit Ioana Cosma:

“Pe 4 octombrie a fost Ziua Internațională a Animalelor, iar weekend-ul trecut am participat la o acțiune organizată de cei de la Red Panda Romania, tot dedicată bunăstării animalelor. ‘Dreptate pentru Animale’ este cel mai proaspăt ONG care vine și activează în această zonă pentru bunăstarea animalelor.

Acest ONG se adresează celor care trec prin niște situații mai complicate. ONG-ul nu va merge pe zona de salvat animale pentru că sunt alte ONG-uri care se ocupă de acest lucru. Noi vom plăti niște avocați care ne vor reprezenta în instanță la un moment dat dacă vom vedea cazuri precum violența împotriva animalelor.

În această toamnă am semnat actele și am demarat proiectul. Am găsit foarte repede oamenii potriviți. Am găsit și avocați voluntari care s-au alăturat proiectului. Din păcate, în România este plin de astfel de cazuri. Dar, din fericire, există și oameni foarte deschiși care vin să sprijine fie financiar, fie din punct de vedere logistic – avocați, consilieri juridici și alți oameni care activează în această zonă.”, a povestit Ioana Cosma, la Sport Total FM.

Ascultă aici tot interviul:

 

- Advertisement -