Irina Begu a anunțat că va lua o pauză de la tenis

Irina Begu, în vârstă de 35 de ani și aflată pe locul 121 în clasamentul mondial, a anunțat joi, printr-o postare pe Instagram, că va lua o pauză de la tenis, fără a preciza durata acesteia. Decizia vine după un an marcat de dificultăți legate de sănătate și energie, care au determinat-o să își acorde timp pentru recuperare și echilibru personal.

Am realizat că trebuie să îmi ascult corpul și să am mai multă grijă de mine”, a transmis Begu, subliniind că nu este un rămas-bun definitiv, ci o retragere temporară pentru a se concentra pe starea sa de bine.

Ultima apariție a Irinei pe teren a fost una memorabilă: victoria în finala turneului WTA 250 de la Iași, unde a învins-o pe elvețianca Jil Teichmann cu 6-0, 7-5.

Sportiva a ținut să le mulțumească public antrenorilor Victor Crivoi și Lucian Nicolescu pentru sprijinul și colaborarea din ultimii ani, precum și fanilor care i-au fost alături de-a lungul carierei.

Irina Begu devine astfel a doua jucătoare română care încheie prematur sezonul competițional, după Ana Bogdan (32 de ani), care a făcut același pas la începutul lunii august.

- Advertisement -