AUDIO | Dorinel Munteanu, cu gândul la următoarea echipă pe care o va antrena: “Voi avea discuții cu oamenii de acolo”

Dorinel Munteanu a avut o intervenție prin telefon în cadrul emisiunii “Liga de Weekend”, de la Sport Total FM.

Fostul internațional spune că este pregătit oricând să revină pe banca tehnică, chiar și la o formație de Liga a 2-a.

Totuși, “Neamțul” anunță că va avea discuții serioase cu viitoarea echipă în care își va prezenta dorințele, pentru a nu se repeta episodul nefericit de la Sepsi Sf. Gheorghe.

De asemenea, Munteanu a vorbit și despre echipele românești din cupele europene și lupta la titlu:

“Nu este o perioadă fericită pentru un antrenor fără echipă, dar ce să facem, asta e viața. Tot timpul sunt pregătit să revin. Dar sunt câteva lucruri la care țin foarte mult legat de colaborarea cu următorul club. Vor fi discuții pe care le voi avea cu oamenii de acolo. Perioada de la Sepsi e trecută, am recunoscut că a fost o greșeală. Viața merge înainte, nu sunt primul antrenor demis după 4 etape. E un capitol închis pentru mine.

Ne-am calificat în grupe cu 2 echipe, este un pas înainte pentru fotbalul românesc. Primul meci al Craiovei a fost de acomodare. Acum știu și ei care e pulsul Conference League. Trebuie să dea mai mult pentru ei, în primul rând, și pentru fotbalul românesc.

Eu cred că la FCSB este o problemă de formă sportivă. Dar au un lot foarte valoros și cred că își vor reveni, la fel cum cred că se va întâmpla și la CFR. Rapid și Dinamo pot emite pretenții la titlu. Ambele au fost în Play-Off anul trecut și au putere. Dar și la ei este importantă forma.

(N.r. – Dacă ar accepta o ofertă din Liga 2) Eu voi discuta cu oamenii, indiferent de telefon. Dar dacă vrei să faci performanță, trebuie să faci sacrificii.”, a declarat Dorinel Munteanu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -