Alexandra Anghel s-a oprit joi seară în lupta pentru medalia de bronz la categoria 72 kg, la Campionatele Mondiale de lupte de la Zagreb, fiind învinsă de chinezoaica Zelu Li. Sportiva română încheie competiția pe locul cinci, după un parcurs în care a trecut de Jiseon Lee (Coreea de Sud) în optimi, a cedat în sferturi în fața turcoaicei Nesrin Baș, dar a revenit joi cu o victorie în recalificări împotriva slovacei Zsuzsanna Molnar, înainte de a pierde duelul decisiv pentru podium.
La categoria 68 kg, Katerina Zelenykh a început cu o victorie în optimi contra germancei Sophia Schaefle, însă a fost învinsă în sferturi de bulgăroaica Iuliana Vasileva Ianeva. Joi, în recalificări, a cedat în fața nord-coreencei Sol Gum Pak.
În competiția de greco-romane, Denis Mihai (55 kg) a ajuns în recalificări după ce a trecut de singaporezul Alexander Shafiq Cuevas în optimi, dar a pierdut în sferturi în fața georgianului Vahtang Lolua. Urmează să-l înfrunte pe chinezul Huoying Shi pentru un loc în meciul pentru bronz.
Singura medalie obținută până acum de delegația României la Mondialele de la Zagreb este bronzul cucerit de Andreea Beatrice Ana la categoria 55 kg.
România participă la competiție cu un lot de 10 sportivi, în perioada 13–21 septembrie. La greco-romane, țara noastră va mai fi reprezentată de Patrik Iulian Gordan, care va concura la categoria 87 kg.
În ediția precedentă, dedicată exclusiv categoriilor neolimpice, România a obținut două medalii: argint prin Katerina Zelenykh (65 kg) și bronz prin Denis Mihai (55 kg, greco-romane).