Glenn Micallef a criticat intenția unor cluburi europene de a disputa meciuri din campionatele interne pe alte continente

Comisarul european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef, a criticat ferm intenția unor cluburi europene de a disputa meciuri din campionatele interne pe alte continente, calificând ideea drept „o trădare” față de suporterii locali, potrivit DPA.

La Liga și Serie A explorează posibilitatea de a organiza partide în afara Europei în acest sezon. Villarreal și FC Barcelona au solicitat să joace la Miami în luna decembrie, iar un duel între AC Milan și Como ar putea fi programat în Australia. Deși aceste propuneri nu au fost încă aprobate oficial, ele se confruntă acum cu opoziția politică exprimată de Micallef.

Sunt profund dezamăgit de ideea ca meciurile din campionatele interne să fie mutate în afara Europei”, a transmis comisarul pe platforma X. El a reafirmat angajamentul față de fanii fotbalului, în special din Spania și Italia, și a subliniat că sportul european trebuie să rămână ancorat în comunitățile care l-au construit.

Cluburile își datorează succesul suporterilor loiali și orașelor care le susțin. Mutarea competițiilor în străinătate nu este o inovație, ci o ruptură de valorile care definesc modelul sportiv european”, a mai adăugat Micallef, considerând această situație un test major pentru federațiile naționale, similar cu provocarea adusă de proiectul Super Ligii.

În contrast, Premier League nu are în plan organizarea de meciuri în afara Marii Britanii, a precizat directorul executiv Richard Masters, respingând ideea extinderii geografice a competiției.

- Advertisement -