AUDIO | Szilárd Bereczky, despre startul noului sezon și inaugurarea noului patinoar din Remetea: “E timpul pentru muncă!”

Szilárd Bereczky a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma în direct la Sport Total FM.

Directorul general al campioanei României la hochei, ACSH Gheorgheni, a vorbit despre startul noului sezon. Echipa pe care o conduce va debuta în noua stagiune împotriva Coronei Brașov, pe 3 septembrie, în Supercupa României.

Partida din Supercupă se va desfășura pe noul patinoar din Remetea, care dispune de 2.200 de locuri. Arena va fi inaugurată cu 4 zile înaintea Supercupei, în cadrul Cupei Rusty:

“Începe noul sezon, este timpul pentru muncă. În acest moment, este în curs de organizare Cupa Rusty, care va reprezenta evenimentul de inaugurare a noului patinoar de la Remetea, pe 30 și 31 august. Imediat după, pe 3 septembrie, vine și Supercupa României, unde vom juca împotriva Coronei Brașov, tot pe patinoarul din Remetea.

Este un patinoar modern, cu 2.200 de locuri. Am încercat să construim o arenă care dispune de toate condițiile pentru organizarea meciurilor, pentru sportivi și pentru suporteri. De pe orice loc din arenă se vede foarte bine. Patinoarul oferă un spectacol pentru toți spectatorii. Este un patinoar modern, cu sală de gimnastică și cu tot ce este nevoie pentru a oferi oportunități de dezvoltare tuturor sportivilor – și seniori, și juniori.”, a povestit Szilárd Bereczky, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -