Florin Talpan a vorbit despre decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în privința palmaresului Stelei, în direct la emisiunea “Fluier final” de la Sport Total FM.
În cursul zilei de 4 iunie 2025, instanța s-a pronunțat din nou în cazul palmaresului Stelei din perioada 2003-2017, pentru care se luptă Clubul Sportiv al Armatei (CSA) și FCSB.
Anterior, în 2021, Curtea de Apel București stabilise că palmaresul din perioada 1947-1998 aparține CSA Steaua, în timp ce cel din 1998-2003 a rămas în aer.
“Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Fotbal Club FCSB S.A. (fost Fotbal Club Steaua București S.A.) împotriva încheierii din 18 septembrie 2023 și a deciziei nr. 1285 A din 23 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București”, a anunțat, miercuri, ÎCCJ.
În direct la Sport Total FM, Florin Talpan și-a recunoscut încă o dată victoria obținută în instanță și solicită măsuri extrem de dure din partea FRF Și UEFA în privința FCSB-ului, inclusiv excluderea din Superliga și cupele europene:
“Cred că ar trebui să mă facă general. Mi-aș dori foarte mult. De asta am și luptat pentru a readuce înapoi ceea ce unii cu mai puțină credință în Dumnezeu au dat. Acest brand putea ajunge în mâinile lui Becali pe nedrept. Mai întâi a fost acea hotărâre pronunțată de intanță în 2014, prin care am luat marca, apoi în 2017 am luat numele, iar acum a urmat acest dosar pe care l-am câștigat și am demonstrat că palmaresul echipei de fotbal aparține Clubului Sportiv al Armatei Steaua, ci nu FCSB-ului.
FCSB nu este continuatoarea Stelei și nu are niciun palmares. Sunt foarte fericit. A fost o muncă de ani de zile în spate, dar uitați că până la urmă adevărul a ieșit la suprafață. Urmează ca în scurt timp să notific FRF să dispună de urgență măsuri pentru a informa UEFA, astfel încât pe site-ul UEFA să nu mai apară că FCSB deține palmaresul echipei de fotbal. Totodată, o să-l notific pe domnul Burleanu să dispună măsuri împotriva FCSB-ului.
Cred că ar trebui să ia măsuri să excludă FCSB din campionat. La ora actuală, după cum s-a demonstrat, clubul activează în mod fraudolos. De asemenea, tot FRF să informeze UEFA să dispună măsuri pentru excluderea FCSB-ului din cupele europene. A ajuns acolo pe nedrept, în mod fraudulos. Nu se poate să profiți de un brand atât de mare cum este Steaua București, să obții coeficient UEFA foarte mare și bani. Nu e normal, cineva trebuie să dispună măsuri.”, a spus Florin Talpan, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: