Alexander Zverev a câștigat turneul de la Munchen, după o finală cu Ben Shelton

Alexander Zverev (3 ATP, principal favorit) a câștigat duminică turneul ATP 500 de la Munchen, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de euro.

Germanul l-a învins în finală, în două seturi, 6-2, 6-4, pe americanul Ben Shelton (15 ATP, favorit nr. 2).

Zverev s-a impus la capătul unui meci de doar o oră și 12 minute, el având patru ași și făcând cinci duble greșeli, americanul reușind trei ași și făcând tot atâtea duble greșeli.

Este cel de-al treilea trofeu câștigat de Alexander Zverev la Munchen, după edițiile din 2017 și 2018.

În schimb, Ben Shelton este primul american de la Andre Agassi (2002) care a ajuns în finala unui turneu pe zgură de categorie superioară ATP 250.

- Advertisement -