AUDIO | “Sunt foarte bucuros de ce a reușit Gică Hagi. A pus pe hârtie și viața lui.” – spune Narcis Răducan despre noua carte a lui Hagi

Narcis Drejan, redactor șef Sport Total FM, a vorbit la telefon cu “doctorul în fotbal” – cum îl numește el pe Narcis Răducan în cadrul emisiunii Fluier Final.

Răducan a fost prezent ieri la lansarea autobiografiei lui Hagi, „Drumul meu” și ne spune despre ce s-a întâmplat acolo: Adineauri m-am întors de acolo și sunt foarte bucuros de ce a reușit Gica Hagi. A pus pe hârtie și viața lui. Pentru că e un mesaj, așa cum zicea și Rucescu, e un mesaj către cei tineri prin modul lui de a se face cunoscut în lume, și numai cunoscut, dar și celebru.”

Narcis l-a întrebat pe Răducan și despre teza sa de doctorat și cât a durat s-o scrie: Mai mult decât, mai mult decât mă așteptam. A durat, nu știu, aproape șase ani, că a fost și un an de pandemie și s-a prelungit. A fost dificil pentru că nefiind familiarizat cu latura asta academică, am zis că odată ce ai niște idei în cap, le pui rapid pe hârtie și gata, e și teza.”

Iar la finalul emisiunii am aflat mai multe despre ce a scris Răducan. Contribuții privind optimizarea managementului sportiv în fotbal. Bineînțeles că sunt o grămadă de lucrări, mai ales în ultimii ani legate de treaba asta. Există chiar și un ghid pus la dispozitie de UEFA, FIFA, care ajută foarte mult managementul din toată lumea, dar tot timpul sunt lucruri de făcut legate de chestia asta, pentru că vorbim de specificul unei anumite țări.” – ne-a spus Răducan.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -