Leo Grozavu, pregătit pentru bătăliile din Play-Out: “Cu 15 puncte acumulate, cred că suntem salvați”

Leo Grozavu se pregătește pentru cursa pentru evitarea retrogradării.

FC Botoșani va începe Play-Out-ul din Superliga de pe locul 7. Grozavu atenționează că fiecare meci va trebui tratat ca o finală pentru a putea spera la menținerea în prima ligă.

Antrenorul moldovenilor a vorbit și pe marginea greșelilor de arbitraj din sezonul regular. El se așteaptă ca acestea să persiste și în Play-Out:

“Suntem într-un moment bun, dar trebuie să rămânem ancorați în realitate. Urmează un nou campionat și nu va fi deloc ușor. E important să joci fiecare meci la intensitate și să-l câștigi. Având în vedere experiența anilor trecuți, poți să faci niște calcule. Dacă câștigi în jur de 60% dintre meciuri, cu 15 puncte, cred că ești salvat. Dar depinde foarte mult și de celelalte rezultate.

Poate că e mult spus că ne temem de greșelile de arbitraj. Scandaluri au fost și până acum. Mi-am spus părerea și cu altă ocazie. Cred că acest campionat a fost influențat foarte mult, până acum, de greșeli de arbitraj. Poate nu sunt eu în măsura să vorbesc, dar sunt un tip corect. Chiar dacă în anumite momente am beneficiat de dezavantajarea altora, nu cred că e corect.

Există muncă peste tot. Toată lumea muncește, iar o greșeală de arbitraj schimbă ierarhiile. Nu prea e în regulă și sunt convins că se va întâmpla în continuare. Există foarte multă influență, depinde cum te cheamă și de la ce club ești. Nu trebuie să ne ferim să le spunem, pentru că în multe momente s-a văzut că greșelile de arbitraj influențează rezultatul final și ierarhia în clasament. Poți munci un an de zile, iar o simplă greșeală să conteze foarte mult pe tabela de marcaj.”, a spus Leo Grozavu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -