Bugetul ANS pe 2025 a fost aprobat. Bogdan Matei: “Vom reuși să asigurăm cele mai bune condiții sportivilor și antrenorilor noștri. Este un buget bun”

Proiectul bugetului de stat al Agenției Naționale pentru Sport pe 2025 a fost aprobat de comisiile de specialitate cu 12 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.

Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport că bugetul este unul bun, comparabil cu cel din anul precedent, deși se așteaptă la nemulțumiri în rândul federațiilor.

„Bugetul, comparativ cu anul trecut, este egal, adică nu sunt diferențe semnificative în alocările bugetare. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că avem un buget egal cu 2024, și spun asta pentru că 2024 a fost an olimpic și era normal să fie o suplimentare a bugetului. Se pare că și de data aceasta s-a ținut cont de faptul că avem nevoie să ne pregătim ciclul olimpic din timp și avem un buget bun, pentru ceea ce înseamnă federațiile sportive naționale, dar și pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Și sunt convins că împreună, prin conlucrare și dialog, vom reuși să asigurăm cele mai bune condiții sportivilor și antrenorilor noștri. Este un buget bun.

Mă aștept, în primul rând, ca și anul acesta să existe nemulțumiri. Este normal și mă aștept la acest lucru, pentru că fiecare vede în felul său modul de alocare bugetară. Sigur că noi ne facem propria analiză în interiorul Agenției Naționale pentru Sport și încercăm să prioritizăm anumite competiții sportive, cum ar fi cele internaționale. Și anul acesta avem competiții internaționale ce se vor desfășura în România. Sunt convins că vom avea suplimentări pe buget și anul acesta, pentru că vom avea solicitări din partea federațiilor sportive naționale, dar sper să echilibrăm astfel încât să nu mai avem situația de anul trecut, când nu au reușit să îl cheltuie. Și sigur că vom avea suplimentări și pe ceea ce înseamnă premierile sportivilor, unde trebuie să recunoaștem, avem câteva restanțe importante de ceva ani în urmă și va trebui să le rezolvăm într-un fel sau altul. Și, bineînțeles, că ne dorim rezultate mult mai bune și mult mai multe în 2025. Și cum orice rezultat se plătește, vom avea suplimentare și pe această parte a premierilor sportivilor, când vine vorba despre rezultate notabile”, a completat Bogdan Matei, pentru Agerpres.

Bugetul alocat ANS pentru 2025 este de 571.063.000 de lei. Din această sumă, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) va primi 66.486.000 lei, iar federațiile naționale eligibile, pe cele patru componente – „Administrare sportivă”, „Sportul pentru toți”, „Administrare întreținere baze materiale” și „Sport național, oină” – vor împărți 177.476.000 de lei. Pentru activitatea sportivă a federațiilor a fost repartizată suma de 141.773.000 de lei. În total, 69 de federații sportive sunt eligibile pentru finanțare în 2025.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -