Danemarca a câștigat al patrulea său titlu mondial consecutiv, după ce a învins Croația cu scorul de 32-26, la Oslo, în finala Campionatului Mondial găzduit de Croația, Norvegia și Danemarca.
Vasile Stângă a comentat, în direct la Sport Total FM, desfășurarea competiției, declarându-se surprins de anumite rezultate.
“Toată lumea cred ca a dat pronostic la început că Danemarca va câștiga, speram să joace cu Franța finala, dar nu s-a putut. Danemarca, la ora actuală, este o echipă de nebătut, o echipă incredibilă. E o mașinărie de handbal. N-ai cum să-i bați, au o generație de excepție care joacă de câțiva ani, chiar și fără Hansen. Cred că mulți ani de acum înainte vor câștiga, că n-are cine să-i bată.
S-a dezechilibrat handbalul mondial, ați văzut ce surprize au fost, ce echipe. Cine spunea că Portugalia va fi în primele 4? Croația, care are o echipă în schimbare, să joace finala campionatului mondial? Sunt niște chestii inexplicabile. Franța, și ea în schimbare, a dezamăgit. Danemarca rămâne Danemarca. Suedia m-a decepționat, Norvegia, o țară gazdă, m-a decepționat. Au fost surprize mari, dar ăsta este sportul, ăsta e handbalul. Păcat de noi că vedem unde suntem, vedem cum se joacă handbalul la ora actuală și ne uităm cu dezamăgire dacă vom putea ajunge la un nivel așa mare. Nu știu dacă vom putea ajunge vreodată la nivelul ăsta, să te bați cu Danemarca”, a declarat Vasile Stângă.