Victor Becali a comentat înfrângerea categorică suferită de FCSB în fața lui Rangers, scor 0-4, în Europa League.
În direct la emisiunea “Fluier final”, Becali a precizat că ar fi fost greu pentru campioana României să scoată un rezultat favorabil la Glasgow chiar și dacă ar fi folosit prima echipă.
Mai mult, Becali spune că FCSB este dependentă de căpitanul Darius Olaru:
“Din câte am înțeles, din ce a spus Gigi, au spus să nu folosească toată echipa pentru că este foarte important meciul cu Rapid (n.r. – de duminică). Și dacă ar fi folosit toată echipa, părerea mea e că ar fi fost foarte greu să scoată un rezultat bun. E diferență de mentalitate, de atitudine, sunt multe diferențe.
Ați văzut ce atitudine și agresivitate aveau scoțienii și în ultimele minute, la 4-0. Oricum, FCSB este în grafic. Trebuie să câștige următorul meci acasă pentru a mai spera la calificare. La FCSB, dacă lipsește Olaru, este o mare problemă. Eu cred că și cu Olaru ar fi fost greu meciul cu Rangers. A fost și atmosfera aia nebună care te împinge de la spate.
Golul lui Miculescu a fost valabil din toate punctele de vedere. Dacă arbitrul nu fluiera și lăsa faza să continue, VAR-ul ar fi validat golul. Ar fi fost altceva. Nu știu dacă ar fi putut să câștige FCSB, dar să deschizi scorul în primele minute este cu totul altceva. Cu 1-0, poți să arăți altfel. Poate reușeau să scoată un egal. Dar asta a fost istoria, n-au mai contat după aceea.”, a spus Victor Becali, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: