Andrei Nicolescu, despre transferuri și ieșirea din insolvență a lui Dinamo: “Așteptăm să se termine aceste dosare”

Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii despre procesul de ieșire din insolvență a lui Dinamo.

În direct la emisiunea “Execuții matinale”, administratorul special al “câinilor” a explicat de ce nu se grăbesc să depună actele necesare.

De asemenea, Nicolescu a precizat faptul că Dinamo se bucură de o bancă de rezerve solidă, cu jucători tineri capabili să facă diferența. Oficialul nu neagă însă că ar mai fi nevoie de câteva transferuri pentru a avea dubluri pe toate posturile:

“Am văzut opiniile specialiștilor cum că Dinamo nu are bancă. Cred că, în ultimele 2-3 etape, Dinamo a dovedit că are și bancă, formată preponderent din jucători români de perspectivă care cresc frumos. Noi încercăm să menținem un echilibru pentru ceea ce ne-am propus anul acesta.

Nu vrem să explodăm în transferuri doar pentru a face pe plac specialiștilor care spun că Dinamo nu are bancă. Suntem și noi conștienți că avem unele lipsuri și căutăm să avem dubluri și poziții asigurate indiferent de accidentări.

După sezonul trecut, am identificat problemele care duceau energiile în mai multe direcții. Energia nu putea fi canalizată doar în interesul clubului. Au existat momente în care propriul interes era mai important. Au fost decizii cu sacrificii, s-a discutat în presă, am fost făcuți în fel și chip, dar s-a dovedit că deciziile noastre au fost corecte.

E simplu să plătim banii. Banii pe care îi plătim acum sunt conform planului, pentru că n-are rost să ne grăbim. Atâta timp cât mai avem contestații pe rol, n-are rost să ne grăbim să închidem tot ce am avea în plan, pentru că oricum n-am putea să facem cererea de ieșire din insolvență.

Și atunci așteptăm să se termine aceste dosare. Unul dintre ele nici nu cred că e foarte important, cel cu domnul Rednic. Mai important e cel cu acel milion uitat, regăsit și adus aminte după 10 ani (n.r. – cu Vasile Șiman).”, a spus Andrei Nicolescu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -