Marin Radu, fost jucător la FC Argeș, FC Olt, Steaua și Inter Sibiu, a fost invitatul zilei la Liga de Weekend, în dialog cu Răzvan Toma.
Fostul fotbalist are un palmares remarcabil: golgeter al campionatului intern, campion, câștigător al Cupei României și câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua.
“Fotbal am făcut de la 5-6 ani, jucam prin curte pe la mine, la Cerbu. La 7 ani am venit la Pitești și de la 10 ani am intrat la Dinamo Pitești, pe vremuri așa se numea. Am început ca portar, îmi plăcea foarte mult postul, după care am trecut ca înaintaș și așa am rămas și a fost bine. Pe urmă a venit regretatul Leonte Ianovschi și el m-a crescut, m-a ajutat să ajung în fotbalul mare.
În 1973, Florin Halagian n-a mai fost la echipa mare a lui FC Argeș. L-au trimis la centrul de copii și juniori. Aveam 17 ani atunci, când a venit ca antrenorul nostru. Ne-a pus să facem un joc ca să ne vadă, am dat vreo 2 goluri, unul dintr-o execuție mai pretențioasă. M-a chemat imediat și mi-a zis să dau 2 ture de alergare. Eu i-am zis că “de ce, ce am făcut?”, iar el mi-a spus că sunt obraznic și m-a întrebat câți ani am.
După 2-3 săptămâni a plecat Halagian la Baia Mare și m-am trezit că președintele de-atunci al lui Argeș mă întreabă dacă vreau să mă duc, că mă vrea acolo. Am zis că nu mă duc. A trecut anul și în vară, Halagian a revenit la FC Argeș, iar primul dintre copiii pe care i-a luat la echipa mare am fost eu. Am debutat la Constanța pe 11 august 1974, cu gol”, a povestit Marin Radu, despre începuturile sale în fotbal.
Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos: