David Popovici s-a calificat în finala de la 200 metri liber cu cel mai bun timp al semifinalelor – 1:44,53, și va lua startul de pe culoarul al patrulea, în cursa pentru aurul olimpic, azi, 29 iulie, de la ora 21:40.
Imediat după calificare, David Popovici a răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți în La Defense Arena.
„Sunt foarte mulțumit. Singurul obiectiv pe care îl aveam pentru astăzi era să merg către următoarea etapă. Faptul că m-am calificat în finală și primul e foarte tare. A fost o cursă nu ușoară, dar n-a zis nimeni că trebuie să fie ușor.
M-a mai întrebat cineva acest lucru și fix atunci îl prezentau pe Leon Marchand la festivitatea de premiere, răspunsul a fost să mă întorc și să arăt către public. Publicul e incredibil.
Am mai fost la Jocuri Olimpice, dar în pandemie nu era public și așa că mă bucur că acum văd și eu ce înseamnă de fapt publicul de la Jocurile Olimpice. Cum înotul la noi în țară nu e un sport atât de popular, văd acum cum acest sport umple o astfel de arenă, o hală, ăsta e de fapt. Acest lucru mă și copleșește, mă și motivează, mă și sperie, mă și entuziasmează”, a declarat Popovici.
Înotătorul român a vorbit și despre fricile care îl încearcă la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Mă sperie cam aceleași lucruri care vă sperie și pe voi, numai că din fericire am destul de multă experiență cu concuratul la acest nivel. Și da, deși sunt om și mă sperie multe lucruri, înotând aici și la acest nivel simți că trăiești. E o frică, dar o frică din categoria celor care ajută, care te face să simți că trăiești cu adevărat”, a excplicat David Popovici.
David Popovici încearcă să cucerească o nouă medalie olimpică pentru România la înot, singura performanță pentru înotul masculin românesc fiind obținută la Atena 2004, prin Răzvan Florea, la 200 metri spate.